Biserica Sf. Nicolae Brasov
Despre Biserica Sf. Nicolae Brasov
Primul document care atesta existenta unei biserici ortodoxe românesti în Brasov, si anume actuala Biserica Sf. Nicolae din Scheii Brasovului, este Bula papala din 15 decembrie 1399, prin care papa Bonifaciu al IX-lea trimite o scrisoare de indulgenta pentru convertirea ortodocsilor din orasul „Corona", care au o biserica pentru folosinta lor. Înainte de aceasta biserica a existat o cruce de lemn acoperita cu sindrila, înaltata în anul 1292.
Cu prilejul sapaturilor arheologice, conduse de Directia Monumentelor Istorice, între anii 1969 – 1975, s-au descoperit urmele unor fundatii ce au apartinut unui numar de trei edificii de cult.
Biserica Sf. Nicolae din Scheii Brasovului detine o bogata biblioteca si o arhiva îmbogatita cu hrisoave si carti domnesti, pe lânga mii de acte, zapise, scrisori si registre, ce constituie un adevarat tezaur pentru istoria neamului nostru.
Din vremuri imemoriale, românii ortodocsi din Scheii Brasovului au o biografie istorica ale carei începuturi se pierd în negura timpurilor, destinul lor confundându-se cu însusi destinul neamului românesc. Un factor obiectiv de pastrare a entitatii nationale l-a constituit credinta stramoseasca ortodoxa, Biserica Sf. Nicolae fiind un focar luminos de cultura si de rezistenta ortodoxa, punte de legatura între Transilvania si Tara Româneasca, centru de viata religioasa si nationala.