Hotel IMPARATUL ROMANILOR Sibiu
Despre Hotel IMPARATUL ROMANILOR Sibiu
Fondat in 1555, Hotelul "Imparatul Romanilor" este un monument arhitectural de o inestimabila valoare culturala in peisajul Sibiului, oras cu o indelungata si prospera civilizatie europeana, de inspiratie germana. Reconstruit in 1895, pe trei nivele hotelul ramane un simbol al burgului medieval.
Situat in centrul istoric, la mijlocul principalei artere comerciale, hotelul se bucura de imediata apropiere a celor mai importante obiective turistice si civice.
De-a lungul secolelor, o seama de personalitati ale vietii internationale au fost oaspetii Casei "Imparatul Romanilor". Dintre acestia, amintim: Carol al XII-lea al Suediei, Imparatul Iosif al II-lea, Johannes Brahms, Johann Strauss, Frantz Liszt, Karl Karstens, Roman Herzog, Johannes Rau fosti presedinti ai Germaniei, Doamna Danielle Mitterand, Regele Belgiei: Albert al II-lea.
Hotelul Imparatul Romanilor din Sibiu ofera clientilor sai acces la o piscina interioara inaugurata recent.
De asemenea, pentru cei interesati se poate asigura accesul la o sala de conferinte foarte spatioasa (400 mp), avand toate utilitatile necesare pentru a desfasura in conditii ideale diverse evenimente.