Muzeul National al Satului DIMITRIE GUSTI Bucuresti
Despre Muzeul National al Satului DIMITRIE GUSTI Bucuresti
Localizat în centrul oraşului Bucureşti, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a fost fondat în anul 1936 după 10 ani de cercetare multidisciplinară în peste 600 de sate din toate zonele României. Numit şi „satul din inima capitalei” sau „satul satelor”, şi-a câştigat aprecierea în rândul publicului datorită faptului că acesta îşi redescoperă aici rădăcinile şi îşi regăsesc copilăria petrecută în casa bunicilor.
Bogatul patrimoniu de arhitectură vernaculară tradiţională – 360 construcţii printre care se numără gospodării, grajduri şi adăposturi pentru animale, pivniţe, fântâni, troiţe, porţi monumentale, mori de apă şi de vânt, ateliere de fierărit, dogărit, vâltori este prezentat publicului intr-o formă itinerantă şi atractivă.
Gospodăriile adăpostesc 110.000 obiecte dintre care 60.000 sunt în colecţii: ceramică, icoane, port popular, mobilier, jucării colecţionate de-a lungul timpului, din 1936 până în 2015.
Patrimoniu cultural material şi imaterial este valorificat în cadrul numeroaselor programe şi proiecte de educaţie muzeală, târguri şi demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale, expoziţii temporare a căror tematică este aleasă fie în funcţie de problemele comunităţii, fie de doleanţele exprimate de public în cadrul sondajelor periodice.
Galeria de artă populară, biblioteca bogată în informaţii şi hanul din incinta muzeului sunt câteva din serviciile pe care muzeul le oferă publicului.
Numărul mare de vizitatori clasează Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti" ca fiind cel mai vizitat muzeu din ţară, al doilea obiectiv turistic de interes din Bucureşti şi unul dintre cele mai căutate din estul Europei, având în vedere că este singurul muzeu în aer liber situat în inima oraşului.
Muzeul este destinaţie turistică recomandată de Tripp Advisor, 36 Hours New York Times şi Asia Top 5 Choice, brand de ţară din anul 2007 şi brand european din anul 2009.
Muzeul este „locul ideal” pentru familiile cu copii, pentru adulţii cu inimă de copil, pentru specialiştii din domeniu, pentru studenţii care îşi desfăşoară activităţi de voluntariat şi de practică şi mai ales pentru vizitatorul simplu, care descoperă ca Muzeul Satului este un locul in care poate reveni oricând.
Muzeul Satului este „popas pentru suflet, hrană pentru minte…”
Program:
Iarnă
Luni – Duminică – 9.00 – 17.00
Vară
Luni – Duminică – 9.00 – 19.00