Muzeul de Arta Eneolitica Cucuteni Piatra Neamt
Despre Muzeul de Arta Eneolitica Cucuteni Piatra Neamt
Aflat în centrul istoric al municipiului Piatra-Neamt, în imediata apropiere a ctitoriilor mușatine Biserica Sfântul Ioan și Turnul-Clopotniță și a altor trei instituții muzeale: Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie și Expoziția „Curtea Domnească”, Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni a fost inaugurat în anul 2005 în 24 iunie, de Ziua municipiului Piatra-Neamţ.
Este primul Muzeu Cucuteni din România care oferă vizitatorilor o imagine cuprinzătoare asupra artei decorative și figurative aparținând celei mai importante culturi eneolitice din sud-estul Europei.
Expoziția cuprinde trei săli structurate pe 2 nivele și un depozit-seif, care adăpostesc în total aproximativ 800 de piese, din toate fazele și etapele de evoluție ale complexului cultural Precucuteni-Cucuteni-Tripolie.
Marea majoritate a colecției se află adăpostită în seiful muzeului. În sălile muzeului veți putea admira expuse 300 de piese din cadrul culturilor Precucuteni – Cucuteni incluse în categoria „tezaur“ a patrimoniului cultural național, adevărate capodopere de artă, din ceramica pictată monocrom, bicrom sau tricrom, din ceramica incizată, obiecte de artă figurativă-plastică, antropomorfă, zoomorfă, ornitomorfă sau ovimorfă, unelte cioplite sau șlefuite în os, piatră sau silex, podoabe din os, din bronz și din aur.
Programul muzeului este între orele 9,00 – 17,00 (octombrie – martie). Luni este închis.
Taxa de vizitare pentru elevi, studenți și militari este de 2 lei, pentru adulți, individual sau în grupuri este de 4 lei. Taxa de fotografiere sau filmare este de 10 lei.