Lebada de iarna (Cygnus cygnus) este o specie care cuibareste in Scandinavia, Rusia de nord si chiar in zona arctica.

Este o pasare de talie mare. In Romania ajunge la sfarsitul lui octombrie impinsa de valul de frig, iar cele mai multe exemplare apar in decembrie.

Are o alura zvelta, un penaj alb-curat si ciocul bicolor: galben cu negru la baza. Juvenilii sunt gri, iar ciocul colorat in galben-roz.

Cantecul acestei specii este declarat, intr-un mod simbolic, cantecul iernii in Delta Dunarii. Strigatul unui stol se poate auzi de la kilometri departare. Lebada de iarna este un bun zburator in ciuda greutatii pe care o are. Un mascul poate ajunge chiar si la 11 kg.

Dimineata, lebada de iarna parcurge distante considerabile pentru a ajunge la locurile de hranire. Prefera zonele agricole, limitrofe Deltei Dunarii.
Pentru odihna foloseste lacurile intinse cu o adancime mica, acolo unde barcile nu pot ajunge.
Consuma grau, orz, iar in ultimii ani, rapita. Au fost semnalate stoluri de pana la 2.000 de exemplare care au distrus campuri intregi de cultura. Din aceasta cauza, in prezent, in Romania, fermierii primesc compensatii pentru fiecare hectar distrus.
In afara omului, lebada de iarna nu are dusmani naturali. E in pericol in iernile geroase, cand exemplarele slabite sunt vanate de sacali sau vulpi.