Biserica romano-catolica "Sfantul Anton de Padova" se afla in zona istorica a orasului Constanta, aproape de Moscheea Carol I si Catedrala Sfintii Petru si Pavel.

Biserica Romano Catolica "Sfântul Anton de Padova" din Constanta a fost zidita între anii 1935-1937, dupa planurile si sub îndrumarea arhitectului Romano de Simon din Bucuresti. Biserica a fost construita pe locul fostei capele, ridicate în anul 1885.

Edificiul actual este o bazilica, construita dupa modelul celor din nordul Italiei, lucrata în caramida aparenta, în stil romanic, specific secolului al XIII-lea. Interiorul bisericii este, de asemenea, din caramida aparenta, fapt pentru care nu necesita si nici nu permite tencuirea bisericii.

Un moment important in cadrul Bisericii este sarbatoarea Sfantului Anton, cunoscuta si sub denumirea de "sarbatoarea crinilor", celebrata in fiecare an pe data de 13 iunie.

Din anul 1955 biserica este declarata monument de arhitectura.

Parohia Romano Catolica „Sfântul Anton de Padova" din Constanta are 1000 de familii si circa 4000 de credinciosi.