BOHEMIAN FLOW Art & Pub Sibiu

Bohemian Flow ART & PUB este amenajat intr-o fosta pivnita destinata depozitarii diverselor sticlute cu medicamente ale farmaciei de la parterul imobilului, devenita ulterior Muzeu al Farmaciei (primul muzeu in domeniu din Romania). Intr-un design arhitectural futurist care imbina elementele originale pastrate de-a lungul timpului cu un contrast de beton brut combinat cu metal, muzica de la rock la jazz, de la funk la retro, muzica live, evenimente, concerte, karaoke, galerie de arta, expozitii de pictura si fotografie, teatru de cafenea, spatiu pentru conferinte si traininguri, localul incearca sa impace toate gusturile publicului. Pe data de 13 decembrie 2010 am implinit 2 anisori de existanta pe piata HORECA din Sibiu. 

Bohemian Flow ART & PUB  este compus din doua camere a cate 45 m2 fiecare. In prima se afla barul cu o capacitate de 35 de locuri (3 coltare si 2 mese). A doua camera cu scena, capacitate 80 locuri (2 coltare si 7 mese). Scena este echipata cu statii amplificare, mixer live, monitoare scena 15 toli, sateliti 12 toli si reflectoare. 

In fiecare camera se afla cate o plasma de 82 cm, circuit video intern & conexiune internet, DVR, posibilitate transmisie audio&video live. Peretii ambelor camere sunt echipati cu 13 expozoare 90x120 cm luminate individual de cate 2 spoturi, toate luminile din bar, inclusiv ale expozoarelor, fiind reglabile prin variatoare.

Bohemian Flow ART & PUB dispune si de o terasa exterioara in Piata Mica cu capacitate de 60 locuri si Terasa in curtea interioara capacitate 60 locuri, bar in incinta terasei interioare.

Motto-urile noastre: "Don't be afraid of art, Don't be afraid of your mind!" & "...go with the flow...".