Construit pe locul unui turn de poarta al celei de a doua incinte de fortificatii, Podul Minciunilor care leaga cele doua sectoare ale Pietei Mici, permitand legatura dintre Orasul de Jos si Orasul de Sus, este, fara indoiala locul cel mai incarcat de legenda din Sibiu. 

Reprezentand un veritabil simbol al orasului, Podul Minciunilor a fost reconstruit in anul 1859, la fabrica lui Fredericus Hutte, fiind primul din Romania si al doilea din Europa confectionat din fonta turnata, cu decoratiuni prin traforare si avand la capete doua cercuri mari decorate cu stema Sibiului. 

Podul Minciunilor este considerat un loc romantic, unde isi dadeau intalnire indragostitii, deşi pe seama acestuia circula cel puţin patru legende. 

Cea mai aproape de adevar pare a avea la origine o similitudine lingvistica. Din cauza faptului ca podul respectiv a fost primul ridicat fara piloni de sprijin, i s-a mai spus si “podul culcat”. Ori, in dialectul sasesc “culcat” (lugenmarchen) este omonimul cuvantului “minciuna”. Asa aveau sa se teasa ulterior tot felul de “povesti” pe seama podului. Batranii locului ii atribuiau chiar si “calităti” umane. Ei spuneau ca podul “simte” fiecare neadevar rostit de cei care il strabat, incepe sa geama intr-un mod tipic, care da fiori, incheieturile scartaie amenintator iar balustrada da impresia ca va ceda in orice moment, mincinosul urmand sa se prabuseasca în gol. 

O alta legenda vorbeste despre faptul ca Piata Mica fiind piata negustorilor era, pe cale de consecinta si cea a tocmelilor, a negocierilor. Uneori, asa cum se intampla in orice troc, existau si clienti pacaliti. Acestia se intorceau cu marfa cumparata si, in hohotele de ras ale multimii, ii aruncau de pe pod pe negustorii prinsi cu ocaua mica. In acest fel, acestia nu doar ca nu ii mai inselau niciodata pe sibieni ci serveau drept pilda pentru toti precupetii necinstiti. 

Cea mai “picanta” legenda a podului tinea de curatenia trupeasca a tinerelor fete care isi dadeau intalnire cu iubitii lor, in respectivul loc. Aici se faceau juraminte de iubire, se punea la cale viitorul indragostitilor, se faceau planuri de casatorie, dupa ce, in prealabil tinerele sustineau ca sunt neprihanite. Cand lucrurile se intamplau sa nu stea intocmai, se spune ca imediat dupa noaptea nuntii, miresele erau tarate de par pana pe pod, de unde erau aruncate, spre a fi pedepsite in acest fel pentru juramintele lor mincinoase. 

Legat de acelasi “capitol” este si legenda potrivit careia cadetii de la Academia Militara, dupa ce furau inimile junelor naive, le promiteau intalniri sub clar de luna, pe podul respectiv, la care insa, invariabil, ”uitau” sa se mai prezinte.